Salvador Dali

SALVADOR DALI – BIBLIA SACRĂ

afis_dali-v4În parteneriat cu SC MERKUR PLUS CONSULTING&TRENING SRL, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Simion Gavrilă” Tulcea și Asociația Culturală în Exil, cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Tulcea în cadrul proiectului ARTIȘTI DE EXCEPȚIE LA TULCEA – SALVADOR DALI ȘI REMBRAND, organizăm în perioada 20 iulie-30 august, la Casa Avramide, o expoziție excepțională a marelui artist.

Vă așteptăm!

 

Cine este SALVADOR DALI în istoria culturii universale?

Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech, (n. 11 mai 1904, Figueras, Spania – d. 23 ianuarie 1989, Figueras) a fost un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă. Grație aparițiilor excentrice și megalomaniei sale, Salvador Dalí a devenit o vedetă mondială, care a reușit să folosească forța mass-media pentru a-și spori averea și gloria.

Încă de copil, manifestă un viu interes pentru pictură. Intr-o vară, părinții îl trimit la Moula de la Torre, la unul dintre prietenii lor, Ramon Pichot, pictor impresionist. Convins de talentul lui Salvador, Pichot îi sugerează să-și continue studiile în Madrid. În 1918, va avea prima expoziție a operelor sale în teatrul local din Figueras. În 1921 intră la Academia de Arte Frumoase San-Fernando din Madrid, unde se împrietenește cu Federico García Lorca și Luis Bunuel, dar – decepționat de sistemul de predare – incită studenții la manifestări de protest și este exclus din școală. Începe să poarte favoriți, pantaloni scurți, pardesiu lung, pălărie de pâslă și să fumeze pipă. Este interesat de futuriștii italieni, apoi de „Școala de Metafizică” a lui Giorgio De Chirico, care îi va influența considerabil evoluția artistică, mai cu seamă că lecturile pasionate din Freud treziseră vocația pentru manifestările inconștientului în artă.

În anul 1926 se duce la Paris, unde vine în contact cu ambianța intelectuală a capitalei Franței, în acel timp în plină efeverscență suprarealistă, și face cunoștință cu André Breton, Pablo Picasso, Joan Miró și Paul Eluard. În acest cerc suprarealist se împrietenește mai ales cu scriitorul francez René Crevel, care îi va dedica pictorului o broșură intitulată „Dalí sau antiobscurantismul” (1931).

Dalí este entuziasmat de mișcarea suprarealistă, în care vede posibilitatea manifestării imaginației sale exuberante unită cu o virtuozitate tehnică a desenului și culorii. Datorită comportamentului său, în 1934 este exclus din grupul artiștilor suprarealiști, ceea ce nu-l împiedică să se considere singurul artist capabil de a capta „formele suprareale”. Ca alternativă la „automatismul psihic” preconizat de Breton, Salvador Dalí recurge la propriul său stil ca „metodă paranoico-critică”, pe care o definește drept „o metodă spontană a cunoașterii iraționale care constă în interpretarea critică a reveriilor delirante”. Astfel, imaginile pe care pictorul încearcă să le fixeze pe pânză derivă din agitația tulbure a inconștientului (paranoia) și reușesc a căpăta formă numai datorită raționalizării delirului (momentul critic).

Din această metodă au rezultat imagini de o extraordinară fantezie până la stupefacție. Tehnica adoptată este aceea a picturii din Renaștere, din care preia doar exactitatea desenului și cromatismul, nu însă măsura echilibrului formal. În picturile sale prevalează efecte iluzioniste și o complexitate tematică care amintesc emfaza și exuberanța barocului iberic. Dalí recurge la spații largi în care include o mare cantitate de elemente – oameni, animale obiecte – într-o combinație irațională a raporturilor și deformare a realității.

Primul său tablou suprarealist datează din 1928 („Le sang est plus doux que le mile„). Începe să devină cunoscut în lumea întreagă când trei dintre pânzele sale, incluzând „The Basket of Bread” au fost expuse la a treia expoziţie anuală internaţională, la Pittsburg-1928. Pânza sa „Persistenţa memoriei” (1931), aflat, în prezent, în Muzeul de Artă Modernă din New York, este cea mai cunoscută lucrare suprarealistă. După 1945, obsedat de diferite teme ştiinţifice, istorice sau religioase, studiindu-i pe Millet, Rafael si Vermeer, pictorul crează noi capodopere ca: „La tentation de Saint Antoine” (1946), „La Madone de Port Lligat” (1950), „Tete raphaelesque eclatee” (1951), „Christ de Saint Jean de la Croix” (1951), „La cene” (1955), „Rose meditative” (1958), „La Decouverte de l’Amerique par Christophe Colomb” (1959). Este autorul „Manifestului mistic” apărut în lumea artei la începutul anilor 1950.

Între 1939 și 1948 trăiește la New York, unde expozițiile sale obțin un succes triumfal. Până în ultima perioadă a vieții lui, Dalí a continuat să alimenteze până la extrem faima sa de artist excentric, original până la limita delirului, devenit cu timpul prizonierul propriului său personaj, orgolios și imprevizibil. În 1975 primește un titlu nobiliar, devine „marchiz de Pubol”, deoarece în acel timp locuia în castelul Pubol, pe care i-l oferise Galei, soţia şi muza lui.