Art Creator

La mijlocul lunii aprilie, în curtea Casei Avramide, la inițiativa noastră, s-a constituit la nivel informal CONSORȚIUL PENTRU PROMOVAREA MUNICIPIULUI ȘI JUDEȚULUI TULCEA. Structura, în forma sa inițială, este constituită din 15 instituții publice și organizații neguvernamentale care au ca obiect principal de activitate, printre altele, promovarea valorilor cultural

2Cu toții am căzut de acord că organizarea unor evenimente de anvergură, la care fiecare să-și aducă contribuția după posibilități, dar care să fie sprijinite necondiționat – dincolo de simpatii, antipatii sau orientări politice – de toți cei care iubesc municipiul și județul Tulcea, poate constitui o cale avantajoasă de promovare, dar în același timp de creștere a sentimentului de apartenență la o comunitate a tuturor celor implicați.

Primul proiect s-a numit ART CREATOR – TULCEA ÎN CARTEA RECORDURILOR.

Evenimentul este planificat să se desfășoare sâmbătă, 21 mai 2016, cu ocazia evenimentului internațional NOAPTEA MUZEELOR, în curtea Casei Avramide. Vizează realizarea unei lucrări de pictură de mari dimensiuni cu tema PEISAJ DIN DELTA DUNĂRII, la realizarea căreia vor fi invitate să contribuie cât mai multe persoane.

Inițiativa urmăreşte în primul rând promovarea municipiului Tulcea și transformarea Casei Avramide în elementul central – la nivel național – în ceea ce privește atenția opiniei publice referitor la fenomenul internațional cunoscut sub denumirea de Noaptea Muzeelor. Din cauza procedurilor greoaie și a timpului scurt până la eveniment, am decis renunțarea la omologarea unui eventual record care să fie inclus în CARTEA RECORDURILOR. Deocamdată doar ne antrenăm.

Impactul major al evenimentului constă în faptul că municipiul Tulcea, prin cei ce vor participa la acest eveniment, va deveni singurul oraș din lume în care, prin contribuții individuale la o lucrare comună, un mare de persoane vor realiza o astfel de lucrare artistică. Și aceasta va fi un peisaj din Delta Dunării.

 Membrii consorțiului, în acest moment, sunt următorii: Asociația de Dezvoltare Regională Aegyssus (ADRA), Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Simion Gavrilă” prin Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean, Direcția Județeană pentru Cultură, Biblioteca Județeană ”Panait Cerna”,  Centrul Cultural Jean Bart, Asociația Culturală În exil, Asociația Culturală Câinele Enot, Asociația La drum, Asociația ”Ivan Patzaichin-Mila 23”, Rețeaua Națională a Muzeelor din România, Asociația pentru Transformarea prin Educație a Deltei Dunării, Asociația Valori Dobrogene, Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Tulcea, Grupul de Acțiune Locală Delta Dunării.

 

HAI SĂ PICTĂM!

Sâmbătă, de Noaptea Muzeelor. Casa Avramide.